depresie.....

Ca sa stim ce suntem in prezent trebuie sa stim ce am fost in trecut...voi posta unele randuri din ce am scris pana acum, si usor voi ajunge la ceea ce simt in prezent....cu totii iubim, suferim ,eu am simtit ca am facut-o mai mult ca altii....iar tot ce am scris poate e prea deprimant dar din pacate adevarat!
In vara anului 2007 am fost in Grecia, am vrut sa scap o perioada de tot ce se intampla …imi vine in minte imaginea marii….a valurilor care ma strigau inspre ele…pasii in nisip care se scufundau ca intr-o mlastina…dar rasuflarea lui,  privirea lui imi dadea speranta….nu mai ma gandeam la el ca la un iubit ,nici acum nu o fac ..el pentru mine e ca un zeu care mi-a furat inima si gandurile , ceva de neatins ,pentru mine nu mai exista persoana lui , ci doar sufletul , aura , viata, zambetul…..si aici am sa scriu niste ganduri de ale mele din momentul in care eram acolo pe plaja seara, singura departe de tot… :’’Apune soarele si imi vine in minte tot timpul pe care l-am petrecut in viata mea iubind…as putea spune ca tot ce imi aduc aminte din trecut este iubirea. Acest sentiment mi-a marcat copilaria, adolescenta…inca mai am de trait…sau poate nu ...dar pot sa spun ca in momentul acesta am indeplinit unul din motivele pentru care ne-a lasat Dumnezeu pe pamant…am iubit si am fost iubita…am suferit si am fost fericita...am cunoscut lumina si intunericul din sufletul unui om…din sufletul meu. Ne intrebam de ce iubim barbatii, cand ei nu merita sa fie iubiti…pentru ca niciodata nu am gasi acea mangaiere , acea privire, acele maini puternice, nicaieri in aceasta lume, dar merita sa ne sfasiem sufletul pt aceste sentimente ?Noi femeile am ajuns sa ne renegam iubirea tocmai din pricina suferintei…din cauza indiferentei si jocurilor barbatilor ce cred ca trebuie sa aiba alaturi o femeie doar pentru sex...… rareori pentru dragoste..Si aici vreau sa reamintesc niste vorbe spuse de un autor cunoscut :’facem dragoste cu mintea unei femei dar iubim cu mintea unui copil’; Totul e frumos pana in momentul cand corpul tau nu mai poate sa-i satisfaca nevoile atunci uita de tot si cauta in alta parte ce ai putut tu sa-i oferi odata…poate sunt prea dureroase si grele aceste cuvinte pe care le scriu dar suferinta mi-a ajuns pana la ultimul os al corpului meu…nu e o durere fizica, as putea spune psihica si sufleteasca, de care nu poti scapa cu nici un medicament…e ceva monoton….te vei elibera partial de o iubire numai atunci cand vei intalni alta noua !
....Sunt in fata marii si gandurile mele zboara departe…Oare daca as intra in mare, mi-ar spala valurile toata durerea? toata mizeria pe care o simt in suflet ? totul e tulbure,marea insasi e…imi e frica sa o iau intr-o directie gresita, imi e frica sa pasesc si sa nu ma  adancesc intr-o mlastina din care nu mai pot iesi…privesc in jur si nu vad pe nimeni sa ma salveze, doar cateva suflete care in momentul acesta le vad si pe ele ranite…ratacite...privesc in departare..totul e negru si intunecat…intr-un fel sau altul ma vad levitand asupra apei pana in acel intuneric care ma cheama spre el, dar creierul imi mai cere o sansa…iar inima imi cere sa o duc acolo unde isi poate exprima durerea …in noapte ,in intuneric..departe de lumina ….sunt intr-un moment in care viata nu imi ofera prea multe…am invatat sa traiesc cu neajunsuri, dar nu am invatat sa traiesc fara iubire, fara ca inima mea sa pulseze sange imbibat in dragoste. Imi e greu sa respir aerul curat ce ma inconjoara fara ca sa simt acea durere in piept pe care fiecare om o simte intr-o zi…numai ca acea durere e vie in corpul meu de foarte mult timp…parca ,daca ar fi dupa mine, un semn din nastere cu care voi trai cate zile voi mai fi pe pamant….stiu ca exist !!dar nu ma simt, nu ma vede nimeni, nu ma ajuta, nu ma ia de mana mangaindu-mi suav fata spunandu-mi ca totul va fi bine…Ma uit spre cer si astept un semn…dar nu stiu ce ??…poate un semn pentru a-mi arata ca exista cineva acolo sus care are grija de mine, care imi va da puterea sa reusesc…