Nu mai stiu cine sunt?!! Eu sau oamenii din jurul meu…..? necunoscuti…! Poate de domeniul fantasticului avand in vedere ca suntem in stare sa facem orice si sa ne schimbam sentinemtele cand vrem noi…..Poate nu ar trebui sa fiu dezamagita, ca in toti anii de pana acum am trecut prin diferite situatii in care am vazut cum pot oamenii sa isi puna gandurile in actiune si totusi sunt dezgustata de ceea ce se intampla in jurul meu .Ma doare pentru ca oricat de puternica as fi inca mai am inima care la fiecare bataie imi reaminteste ca traim ca sa iubim si sa fim iubiti.
Nici eu nu stiu ce simt pentru acest baiat, as fi fost mult mai multumita daca s-ar aprinde un bec rosu cand iubim ca sa ne dam seama ca nu luptam degeaba si unul verde cand trebuie sa plecam, dar atunci cand orgoliul cu ambitia, gelozia, dragostea, dorul, obisnuinta, intuitia, dezamagirea se amesteca cum o sa ajungem noi vreodata, avand in vedere capacitatea noastra mintala, sa nu simtim ca inebunim in momentul cand trebuie sa facem o alegere?!! in care, in mod normal ar trebui sa stii ce e mai bine pentru tine…pentru ca daca ne lasam purtati de sentimente ne simtim vinovati ca nu am facut totul si daca nu ne lasam… ne simtim…tot vinovati…!!!
Incerc in sinea mea sa scap putin din Universul asta sa las spiritul meu sa zboare, pentru a fi departe de tot si a ma calma, dar cand ma intorc devin din nou femeie, si nu o femeie oarecare, chiar una cu anumite tipuri de exagerari care uneori ma duc la extreme, dar sunt mandra de ceea ce sunt pentru ca am luptat sa ajung pana aici si oricate gropi se vor sapa in fata mea sunt sigura ca voi sti sa le ocolesc si sa ma regasesc de fiecare data!
mereu cu tine...
Daca ma auzi...raspunde-mi, daca ma vezi ...zambeste-mi, daca ma pierzi... striga-ma, daca ma doresti..atinge-ma, daca ma astepti...cheama-ma, daca nu ma vezi...cauta-ma, daca plec...opreste-ma, daca ma admiri...pastreaza-ma, daca nu te inteleg...explica-mi, daca iti e dor de mine...simte-ma, daca ma vrei...cucereste-ma, daca ma iubesti...spune-mi!!!
Obsesie...
Se spune despre ea ca ar fi o pasiune negativa, eu inca mai experimentez pentru ca nu am ajuns la o definitie a mea !
...L-am vazut de multe ori pe acest baiat, insa niciodata nu mi-am dat seama ca avea sa ajunga o preocupare chinuitoare pentru mine, sau pe moment doar o preocupare !
A inceput totul dintr-o joaca, poate chiar de la prea multa plictiseala, trebuia sa imi umplu timpul si memoria cu ceva care sa imi starneasca emotii si l-am gasit pe el....nu e cineva special si nici deosebit ca infatisare dar am simtit ca e altfel ! Cateodata spun ca nu m-ar deranja sa nu il mai vad dar mereu il caut cu privirea chiar si atunci cand stiu ca nu e acolo...poate mintea mea o ia razna si cateodata chiar ii simt si lipsa...sunt nebuna ? sau poate dupa cum am intitulat acest paragraf e doar o simpla obsesie ! Oare te poti indragosti de un om cu care nu ai schimbat nici macar doua cuvinte ? M-as simti mai normala sa zic ca e dragoste la prima vedere, dar nici macar asta nu pot spune... !
Avand in vedere experientele mele anterioare sunt sigura ca pot renunta la aceste sentimente, daca se pot numi asa, dar ca de fiecare data imi e frica sa renunt la un sentiment pana cand nu e consumat !
......Intr-o zi am sa plec din nou, si imi e ciuda ca nu am sa am timp sa aflu cum ar fi fost...si poate o sa ii para si lui rau ca nu mi-a dat atentie.
Si daca e obsesie...nu e una dureroasa , iar acum nici macar atat de importanta ca la inceput, dar am un sentiment de neimplinire, posibil sa fie imaginatia mea care nu a luat forma sau e posibil sa fie doar " O emoţie care ar trebui legată şi aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai serioase (Alice Hoffman)"
...L-am vazut de multe ori pe acest baiat, insa niciodata nu mi-am dat seama ca avea sa ajunga o preocupare chinuitoare pentru mine, sau pe moment doar o preocupare !
A inceput totul dintr-o joaca, poate chiar de la prea multa plictiseala, trebuia sa imi umplu timpul si memoria cu ceva care sa imi starneasca emotii si l-am gasit pe el....nu e cineva special si nici deosebit ca infatisare dar am simtit ca e altfel ! Cateodata spun ca nu m-ar deranja sa nu il mai vad dar mereu il caut cu privirea chiar si atunci cand stiu ca nu e acolo...poate mintea mea o ia razna si cateodata chiar ii simt si lipsa...sunt nebuna ? sau poate dupa cum am intitulat acest paragraf e doar o simpla obsesie ! Oare te poti indragosti de un om cu care nu ai schimbat nici macar doua cuvinte ? M-as simti mai normala sa zic ca e dragoste la prima vedere, dar nici macar asta nu pot spune... !
Avand in vedere experientele mele anterioare sunt sigura ca pot renunta la aceste sentimente, daca se pot numi asa, dar ca de fiecare data imi e frica sa renunt la un sentiment pana cand nu e consumat !
......Intr-o zi am sa plec din nou, si imi e ciuda ca nu am sa am timp sa aflu cum ar fi fost...si poate o sa ii para si lui rau ca nu mi-a dat atentie.
Si daca e obsesie...nu e una dureroasa , iar acum nici macar atat de importanta ca la inceput, dar am un sentiment de neimplinire, posibil sa fie imaginatia mea care nu a luat forma sau e posibil sa fie doar " O emoţie care ar trebui legată şi aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai serioase (Alice Hoffman)"
Procese...
Mintea noastra e mereu treaza,lucreaza si proceseaza chiar si atunci cand noi nu suntem constienti, analizeaza si judeca in fiecare secunda din viata noastra.
Purtam pocese cu noi insine in care suntem si avocatul ...judecatorul, victima, iculpatul, orice....ne invinovatim si ne absolvim singuri, ne cautam martori sau daca nu sunt ii inventam noi...scuze, motive, explicatii si dovezi avem mereu cand vrem sa demonstram orice situatie care exista, si asa ne formam procesele care dureaza chiar si ani de zile inauntrul nostru..... !...unii sunt avocati mai buni, altii mai putin buni, dar astea sunt luptele care le purtam mereu cu noi. Si daca am putea sa stam pe banca cateodata sa ne uitam doar la procesele altora am fi mai putin obositi psihic... !
Mult timp am fost prizionera in propia mea inchisoare...mi-am dat o sentinta eronata la propiile mele procese...m-am pedepsit fiind nevinovata...
Acum toate dosarele mele sunt undeva suspendate...nu mai am putere sa judec, poate nici nu imi mai doresc asta, m-am hotarat sa stau pe banca si sa privesc.... !Cateodata cand mintea mea nu e foarte ocupata imi aduc aminte de procesele care mai sunt de rezolvat si ca nu le-am dat o sentinta pentru a uita ca mai exista...dar nu ma pot intoarce la ceea ce am fost, m-am hotarat sa merg mai departe si acum ma ridic exact de la inceputul oricarei judecata sa zic fara explicatii...SUNT NEVINOVATA !!....pentru ca sunt ceea ce sunt si greseala pe care o facem multi dintre noi e ca ne invinovatim singuri fara sa o faca nimeni altcineva, si de la asta ajungem sa avem inhibitii si sa nu mai fim stapani pe puterile noastre, si atunci, pierdem mai mult decat ne-am asteptat ! Nu imi place sa fiu infranta de nimeni, cu atat mai putin de mine...ce rost are ? cand tot eu pot sa fac sa fie bine !? Trebuie sa intelegem ca nu ne luptam cu lumea din jur, ne luptam cu noi si ne lovim cu propiile arme....!
Purtam pocese cu noi insine in care suntem si avocatul ...judecatorul, victima, iculpatul, orice....ne invinovatim si ne absolvim singuri, ne cautam martori sau daca nu sunt ii inventam noi...scuze, motive, explicatii si dovezi avem mereu cand vrem sa demonstram orice situatie care exista, si asa ne formam procesele care dureaza chiar si ani de zile inauntrul nostru..... !...unii sunt avocati mai buni, altii mai putin buni, dar astea sunt luptele care le purtam mereu cu noi. Si daca am putea sa stam pe banca cateodata sa ne uitam doar la procesele altora am fi mai putin obositi psihic... !
Mult timp am fost prizionera in propia mea inchisoare...mi-am dat o sentinta eronata la propiile mele procese...m-am pedepsit fiind nevinovata...
Acum toate dosarele mele sunt undeva suspendate...nu mai am putere sa judec, poate nici nu imi mai doresc asta, m-am hotarat sa stau pe banca si sa privesc.... !Cateodata cand mintea mea nu e foarte ocupata imi aduc aminte de procesele care mai sunt de rezolvat si ca nu le-am dat o sentinta pentru a uita ca mai exista...dar nu ma pot intoarce la ceea ce am fost, m-am hotarat sa merg mai departe si acum ma ridic exact de la inceputul oricarei judecata sa zic fara explicatii...SUNT NEVINOVATA !!....pentru ca sunt ceea ce sunt si greseala pe care o facem multi dintre noi e ca ne invinovatim singuri fara sa o faca nimeni altcineva, si de la asta ajungem sa avem inhibitii si sa nu mai fim stapani pe puterile noastre, si atunci, pierdem mai mult decat ne-am asteptat ! Nu imi place sa fiu infranta de nimeni, cu atat mai putin de mine...ce rost are ? cand tot eu pot sa fac sa fie bine !? Trebuie sa intelegem ca nu ne luptam cu lumea din jur, ne luptam cu noi si ne lovim cu propiile arme....!
Subscribe to:
Posts (Atom)